DISTRIBUIE PE FACEBOOK
  •  
  •  

Grunjul, micul munte alb, se ridică singuratic din albia râului Slănic, chiar pe marginea drumului ce duce spre Lopătari. Numele ar putea însemna grumaz, sau îngustare, sau s-ar putea referi la aspectul său grunjos. Este una dintre cele mai frumoase și ciudate apariții în decor, nesemănând cu nimic din ceea ce ați văzut prin România.

La prima vedere pare din sare, dar este format din marne albe, a căror duritate i-a permis să țină piept destul de bine acțiunii erozive a vântului și apelor și să rămână, falnic, în mijlocul lor. Cu toate acestea, doar în ultima sută de ani, de când există date concrete, Grunjul a pierdut mult din dimensiuni. La începutul secolului trecut, în partea sa superioară exista un platou destul de încăpător, care găzduia o cârciumioară și, periodic, chiar horele satului. Cu statut de rezervatie geologica, supranumit și Piatra Albă, Grunjul încă domină de departe, de la înălțimea celor aproape 20 de metri ai săi, peisajul văilor Slănicului și Jghiabului din zona Mânzălești. La doi pași de piatra albă La Grunj vă așteaptă muzeul Timpul Omului.

Conform DEX, grunz, varianta literară a termenului utilizat la Mânzălești, este cuvântul care descrie o „bucată dintr-o materie tare și fărâmicioasă; drob, bulgăre“. Și, în afară de faptul că nu e fărâmicios, de fapt, despre asta vorbim.

Căci Grunjul de la Mânzălești este o bucată uriașă, albă ca laptele, înaltă de 18-20 de metri, pe care localnicii o numesc Piatra Albă de la Grunj. Culoarea deschisă este dată de rocile constituente, numite marne albe. Acestea sunt foarte de dure, ceea ce a făcut ca dealul alb să rămână aproape intact în urma viiturilor.

Ca aspect, dar și exagerând puțin, s-ar putea spune că Grunjul te duce cu gândul la Căpățâna de zahăr din Rio de Janeiro. Diferă doar dimensiunea și culoarea. În rest… A! Și are în vârf o cruce, care completează perfecțiunea locului. Pare că, de fapt, din acea cruce curge un râu de sare care s-a întărit de-a lungul a milioane de ani, și care s-a transformat în ceea ce vedem astăzi. Crucea pare cumva cireașa unui tort de sare.

Locul e frumos prin simplitate, dar mai ales prin poziționare, la confluența Slănicului cu pârâul Jgheab, chiar pe marginea drumului ce duce spre Lopătari. Grunjul s-a instalat lejer chiar pe malul apei, iar o parte a lui, destul de semnificativă, e acoperită cu vegetație. E așa, ca un teren viran din care țâșnește spre cer, țanțoș nevoie mare, uriașul alb. Încă din 1973, întreaga zonă a fost declarată regiune ocrotită.

Se ajunge folosind drumul asfaltat de pe valea Slănicului – DJ 203 K, care porneşte de pe DN2 (E85) de la Mărăcineni spre Săpoca (imediat înainte de a intra pe podul de peste Buzău), urmând ruta Beceni – Vintilă Vodă – Mânzălești – Lopătari.

Despre perioada apariţiei Pintenului Alb de la Mânzăleşti s-a vorbit mult. După lungi analize, experţii au tras o concluzie. Specialiştii au stabilit că Grunjul de la Mânzăleşti s-ar fi format în urmă cu aproximativ 16 milioane de ani. Un detaliu important în ceea ce priveşte vârsta monumentului natural este că ar fi aceeaşi cu a Carpaţilor.

„Este frumos sculptat de vânt, de ploi, este şi pe emblema comunei. Este alcătuit din cenuşă vulcanică, nu este sare, aşa cum s-a spus, e o cenuşă vulcanică, aici a fost fundul mării Tetis şi acesta a fost un vulcan subteran acum vreo 16 milioane de ani”, explică Cecilia Petrescu, ghid turistic.

De-a lungul timpului, monumentul a adunat oamenii la distracţie, dar şi la necazuri. „Este locul unde pe platou se ţineau hore și chiar în perioada legionarilor, era cuibul de întâlnire al legionarilor pe acest platou”, spune Valeriu Beșliu, primarul comunei Mânzălești. „Este locul de unde turiştii se pot îndrepta către fiecare loc pentru a ne vizita comuna”, adaugă el.


DISTRIBUIE PE FACEBOOK
  •  
  •  
Loading...