DISTRIBUIE PE FACEBOOK
  •  
  •  

Poliţiştii au dat peste 200 de amenzi în primele două zile de la intrarea în vigoare a noilor prevederi referitoare la folosirea telefonului la volan.

O modificare adusă Codului Rutier şi intrată în vigoare sâmbătă, 12 octombrie, prevede sancţiuni pentru şoferii care folosesc telefonul în timp ce conduc.

Având în vedere noile pevederi legale, o întrebare care se ridică este cum constată poliţistul săvârşirea contravenţiei dacă şoferul butonează telefonul în timp ce îl ţine în mână sub bord sau lângă schimbătorul de viteză.

Potrivit lui Nicolae Istrat, fost poliţist rutier, poliţistul aplică amenda pentru o contravenţie constatată cu propriile simţuri. În acest caz, poliţistul trebuie să îl vadă pe şofer că foloseşte telefonul şi să aplice sancţiunea doar dacă este convins că şoferul a comis fapta. „Acolo unde are dubii, nu ia măsuri. Aceeaşi problemă a fost până acum şi cu centura sau telefonul mobil. Când poliţistul are dubii, nu aplică măsura. Poliţistul poate să facă ce vrea. Nu are de unde să ştie şi nici nu poate să vadă. Doar pe bănuială nu poate să aplice măsuri. Bănuieşte că am manevrat telefonul. Bănuiala nu e certitudine”, a arătat Istrat, potrivit adevarul.ro.


DISTRIBUIE PE FACEBOOK
  •  
  •  
Loading...